Intră acum și în grupul de
Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a declarat, miercuri, că va continua să susțină în Consiliul Local proiectul de identificare și amenajare a circa 4.300 de locuri de parcare și că va merge „până în pânzele albe” pentru acest proiect subliniind că nu este vorba de nicio inginerie imobiliară.
El a explicat că locurile de parcare respective, care sunt folosite acum de suceveni în zone care au devenit teren viran, au fost identificate de o comisie constituită prin dispoziție de primar.
„Au fost opt persoane(..). Este munca colegilor mei de peste trei luni în teren și bazele de date s-au suprapus cu cele de la Fond funciar și s-au făcut schițe pe fiecare stradă și pe fiecare parcare în parte. Minim 4.364 de locuri identificate de noi care pot fi făcute locuri de parcare fără nicio problemă”, a spus viceprimarul.
Harșovschi a dat asigurări că în zonele unde s-au amenajat un loc sau două sub un copac sau pe spațiul verde, acelea nu au fost incluse în acest proiect.
„Odată inventariate aceste locuri, îmi asum să merg la fața locului, la fiecare astfel de parcare să port discuții cu oamenii din zonă să găsim soluțiile cele mai bune”, a spus viceprimarul.
El a subliniat că în acest caz este vorba de inventarierea acestor zone care pot fi amenajate ca locuri de parcare.
”Noi vorbeam de o inventariere a domeniului public. Exact ceea ce solicită anumiți domni care doar critică. Până la a deveni parcare însemna o intabulare, un proiect și după ce aveam proiectul și avizele necesare, se reabilitau. Câștigau atât sucevenii care au mașină cât și cei care nu au mașină pentru că odată ce borduram, asfaltam și marcam aceste locuri de parcare, tot pietrișul nu mai era împrăștiat peste tot, pe spațiul verde. Iar spațiul verde identificat, prin registrul spațiilor verzi la care lucrăm se refăcea în totalitate”, a spus Harșovschi.
El a menționat că aceste locuri de parcare odată delimitate, cele făcute pe spațiul verde vor fi mai ușor de identificat și locuitorii vor putea să sesizeze primăria ca să fie aplicată legislația.
Harșovschi a arătat că în zona George Enescu s-a făcut o asemenea parcare ce a fost votată în Consiliul Local și de cei din PSD.
„Ceea ce am făcut noi în Consiliul Local se numește inventarierea domeniului public. De ce s-au opus? Nu știu”, a spus viceprimarul.
El crede că PSD are „ordin pe unitate” să nu se facă nimic în municipiul Suceava până în 2020 pentru că este cineva care se pregătește să candideze la funcția de primar și să critice că nu s-a făcut nimic.
„E prima și ultima dată când răspund acestor domni. Să muncească și ei ca în 2020 să spunem ce am făcut unii și alții(…) Să vină cu proiecte, să vină cu soluții”, a spus viceprimarul.
El a adăugat că a venit momentul acestor parcări pentru că se lucrează la registrul spațiilor verzi și trebuie să fie stopat orice alte acțiuni care să afecteze spațiul verde.
Harșovschi a anunțat că va depune acest proiect pe ordinea de zi de câte ori este nevoie până când va fi votat și de consilierii PSD pentru că este un proiect cerut de suceveni și e un lucru normal să se întâmple așa mai ales că în toate localitățile sunt astfel de parcări.
„Merg până în pânzele albe când știu că e dreptate și se face un lucru bun care este în interesul sucevenilor”, a spus viceprimarul.
El a subliniat că este vorba de o inventariere a domeniului public și nu este „o șmecherie imobiliară”.
Liderul grupului PSD din Consiliul Local Suceava, Vasile Mocanu, a declarat, marți, că grupul PSD din CL Suceava nu s-a opus înființării de locuri de parcare pentru suceveni, ci modului „heirupist” și „anapoda” prin care gestionează patrimoniul public al municipiului Suceava.
„Toți ne dorim locuri de parcare, în folosul cetățenilor”, a spus Mocanu într-o conferință de presă.
El a spus că grupul consilierilor PSD a respins proiectul inițiat de viceprimarul Lucian Harșovschi pentru că acesta „a venit cu tema de amestecare a partimoniului public și privat de gestionare absolut anapoda a tot ce înseamnă teren”.
„Când vii să gestionezi aproape șapte hectare de teren în 4.300 posibile locuri de parcare, nu poți să vii cu un proiect de hotărâre cu o jumătate de oră înaintea ședinței în care sunt prevăzute și niște anexe pe care nu le-am văzut în care nici măcar comisia de urbanism nu a putut să analizeze sau să vizioneze aceste presupuse locuri de parcare”, a spus Mocanu.
El a menționat că această strategie a viceprimarului face parte din strategia actualei conduceri a Primăriei Suceava de e generare a unor teme și subiecte „heirupiste” care ard și care nu ar putea suferi amânare.
„Toate mașinile care acum ocupă anumite spații, stau acolo și nu în aer și nici nu pleacă de acolo până când nu se vor rezolva locurile de parcare”, a spus Mocanu.
El a atrast atenția că ani de zile Primăria Suceava a alocat bani pentru cadastru imobiliar și a fost realizat în proporție de 60-70 la sută.
„A oprit această finanțare pentru că începeau să se vadă lucrurile mai puțin plăcute”, a spus Mocanu.
El a menționat că deși a sesizat constant, conducerea Primăriei nu a creat o echipă de minim doi profesioniști care să gestioneze această bază de date și să identifice fiecare parcelă.
„Noi am respins nu pentru că nu dorim locuri de parcare ci, dimpotrivă vrem să facem locuri de parcare, pe cartiere, pe zone, după studii foarte clare, inclusiv studii de circulație”, a spus liderul grupului PSD din CL Suceava.
El consideră că este nevoie de spații de parcare, iar acestea trebuie făcute pe cartiere, prioritizate.
„Probabil vom găsi mai multe locuri decât cele 4.000 de locuri propuse pe o suprafață mai mică probabil de 7 hectare cât se iau din domeniul public și privat”, a spus Mocanu.
Intră acum și în grupul de